Aproape 80% dintre angajații fabricilor auto din UE trec prin schimbări majore
OCDE și Comisia Europeană avertizează că o treime dintre lucrători resimt transformarea fără pregătire, iar proporția urcă la 40% în rândul furnizorilor.
Aproape 80% dintre angajații din fabricile auto ale Uniunii Europene spun că mediul lor de lucru s-a schimbat substanțial, potrivit unui raport comun al OCDE și Comisiei Europene. Aproximativ o treime trece prin această transformare fără formare profesională, iar ponderea ajunge la 40% în rândul furnizorilor.
Industria auto europeană are peste șase milioane de angajați și continuă să ofere locuri de muncă relativ bine plătite și stabile. Totalul ocupării a rămas în linii mari constant între 2008 și 2025, dar această stabilitate ascunde declinul producției de vehicule și al locurilor de muncă la furnizori după 2019.
Raportul arată și o deplasare a activității din economiile auto tradiționale ale Europei de Vest către Europa Centrală și de Est. Pentru România, acest transfer poate aduce investiții și comenzi, dar crește presiunea asupra școlilor profesionale, furnizorilor locali și regiunilor dependente de un singur mare angajator.
Lanțurile de aprovizionare s-au regionalizat: ponderea componentelor intermediare cumpărate din interiorul UE a crescut de la 18% în 1995 la 25% în 2025. În același timp, dependența de China s-a accentuat pentru baterii și electronica avansată, două componente esențiale ale vehiculelor electrice.
Companiile mari au sisteme mai bune de instruire și pot anticipa schimbarea tehnologică. Furnizorii mici și firmele de vânzări au resurse mai reduse, deși angajații lor sunt adesea cei mai expuși la dispariția unor procese și competențe. Lucrătorii care își pierd postul suportă pierderi persistente de venit, nu doar o perioadă scurtă de șomaj.
Politica industrială nu se poate limita la subvenționarea unei fabrici. Ea trebuie să finanțeze reconversia înainte de concedieri, să ajute întreprinderile mici să investească în echipamente și să lege școlile tehnice de proiectele reale ale companiilor. Fără această infrastructură umană, investițiile noi pot coexista cu regiuni în care meseriile vechi dispar mai repede decât apar cele noi, iar deficitul de competențe frânează producția.