România va pierde proiecte energetice dacă nu își formează meseriașii

România discută tranziția energetică aproape exclusiv în megawați și miliarde de euro. Numărăm parcuri fotovoltaice, baterii, kilometri de rețea și apeluri de finanțare. Mult mai rar numărăm electricienii, tehnicienii, sudorii, operatorii și instructorii care trebuie să transforme proiectul din prezentare în instalație funcțională. Această omisiune începe să devină o constrângere economică. Echipamentele se comandă; competența practică se formează în ani.

Analiza publicată la 8 octombrie de Agenția Internațională a Energiei și organizația regională OLACDE oferă un avertisment din America Latină și Caraibe. Energia a creat acolo 750.000 de locuri de muncă din 2019 până în 2025, iar sectorul a ajuns la 6,1 milioane de angajați. Investițiile continuă, dar electricienii, montatorii de linii, instalatorii solari și tehnicienii pentru baterii au devenit dificil de găsit. Lipsa oamenilor ridică prețul proiectelor și împinge termenele.

România se află pe aceeași traiectorie, cu o bază demografică mai îngustă. Comisia Europeană arată în raportul de țară din 2026 că deficitul de competențe este deosebit de acut în sectoarele tranziției verzi. Construcțiile, apa, economia circulară și soluțiile pentru mediu caută oameni cu pregătire aplicată. În paralel, industria energetică are nevoie de personal pentru producție, rețele, mentenanță, automatizare și siguranță.

Problema nu este lipsa tinerilor înscriși formal într-o rută profesională. În 2024, 61,2% dintre elevii români din învățământul secundar superior urmau programe profesionale și tehnice, peste media europeană de 52,9%. Rezultatul pe piața muncii rămâne slab. Rata de ocupare a absolvenților acestor programe era de 63,4% în 2025, față de 80,2% în Uniunea Europeană. Diferența sugerează că programa, practica și cererea firmelor nu se întâlnesc suficient.

Mai există un indicator greu de ignorat. Eurostat a calculat că numai 72,7% dintre absolvenții români cu vârste între 20 și 34 de ani aveau un loc de muncă în 2025, una dintre cele mai mici rate din Uniune. Nu avem pur și simplu prea puțini absolvenți; pierdem o parte importantă între școală și primul loc de muncă stabil. O economie care nu folosește oamenii deja formați va importa personal și servicii la preț mai mare.

Investiția Rompetrol de la Petromidia arată cum se schimbă industria. O centrală solară de 9,4 MW va fi integrată într-o rafinărie care funcționează continuu și are deja cogenerare. Proiectul cere proiectanți, electricieni, automatizări, protecții, integrare cu rețeaua internă și mentenanță. Același profil de competență este cerut de fabrici, distribuitori de energie, centre de date și companii de construcții. Concurența pentru aceiași oameni va crește.

Răspunsul comod este deschiderea unor noi clase profesionale. Numărul claselor spune însă puțin despre calitatea atelierului, timpul petrecut pe echipament și experiența instructorului. Un elev care vede un invertor doar într-o prezentare nu este pregătit să identifice o defecțiune într-o instalație industrială. Școala are nevoie de echipamente actuale, iar practica trebuie organizată în condiții reale, cu reguli de siguranță și evaluare serioasă.

Companiile nu pot cere statului întreaga soluție. Mai puțin de un sfert dintre firmele analizate de AIE la nivel internațional colaborau cu instituții de învățământ pentru actualizarea programelor. În România, numai 17,5% dintre firme ofereau o formă de pregătire profesională continuă, potrivit raportului de țară al Comisiei. Angajatorul care refuză să investească într-un ucenic și caută numai tehnicianul complet format contribuie direct la deficitul pe care apoi îl reclamă.

Un parteneriat funcțional începe cu contracte multianuale între licee, colegii, universități și companii. Firma oferă echipament, instructori și locuri de practică; școala asigură baza teoretică și continuitatea; autoritatea locală finanțează transportul și atelierul. Evaluarea trebuie făcută pe competențe demonstrabile, nu pe prezență. Absolventul ar trebui să plece cu o certificare recunoscută de mai mulți angajatori, nu cu o calificare legată de un singur utilaj.

Instructorul este veriga ignorată. Un electrician bun nu devine automat profesor bun, iar salariul din școală concurează greu cu piața. România poate crea formule prin care specialiștii activi să predea câteva ore pe săptămână, să fie plătiți pentru mentorat și să primească formare pedagogică. Fără accesul elevilor la oameni care cunosc tehnologia actuală, dotarea atelierelor riscă să rămână decor.

Mobilitatea contează la fel de mult. Parcurile eoliene, liniile de înaltă tensiune și șantierele solare apar în locuri diferite de cele în care locuiesc absolvenții. Cazarea temporară, transportul și recunoașterea certificărilor pot decide dacă un tehnician acceptă proiectul. Bursele și ajutoarele pentru navetă trebuie legate de calificări deficitare și de practica efectivă, nu distribuite uniform fără legătură cu cererea regională.

Calitatea locului de muncă nu poate fi scoasă din ecuație. Meseriile energetice implică efort fizic, deplasări și risc. Salariul, programul, echipamentul de protecție și perspectiva de promovare determină dacă oamenii rămân în sector. O companie care investește în calificare, apoi pierde tehnicianul după șase luni din cauza condițiilor slabe, a finanțat concurența. Retenția începe cu organizarea muncii, nu cu o clauză punitivă în contract.

Politica publică trebuie să urmărească rezultate simple: câți elevi termină, câți obțin certificarea, câți se angajează în domeniu după șase și douăsprezece luni și cât rămân. Finanțarea programelor poate fi legată parțial de acești indicatori, cu ajustări pentru regiunile sărace. În lipsa datelor, sistemul va raporta locuri ocupate în clase, iar investitorii vor continua să caute personal în străinătate.

Importul de muncitori va rămâne necesar în anumite segmente și poate acoperi vârfurile de cerere. Integrarea lor cere recunoașterea competențelor, cursuri de limbă și reguli de siguranță. Folosirea migrației ca singur răspuns păstrează însă dependența de o piață globală în care aceleași calificări sunt căutate de Germania, Polonia, statele nordice și Orientul Mijlociu.

Automatizarea poate crește productivitatea tehnicienilor, dar nu elimină lucrarea fizică din rețea, centrală sau fabrică. Inteligența artificială poate ajuta diagnosticul, planificarea și instruirea în simulatoare. Cineva trebuie totuși să intre în stație, să verifice protecția, să strângă conexiunea și să răspundă pentru repornire. Exact aceste meserii sunt mai puțin expuse automatizării rapide și mai valoroase într-o economie electrificată.

România are o fereastră scurtă. Fondurile europene și investițiile private pot susține un val de proiecte până la sfârșitul deceniului. Dacă pregătirea oamenilor începe după semnarea contractelor de construcție, firmele vor licita pentru aceeași echipă, costurile vor urca, iar unele lucrări vor fi amânate. Dacă școala, companiile și autoritățile locale pornesc acum programe comune, o parte mai mare din valoarea investițiilor va rămâne în salarii și firme românești.

Tranziția energetică nu este doar o schimbare de combustibil. Este o reorganizare a muncii industriale. Țara care își formează meseriașii va instala, întreține și exporta competență. Țara care se limitează la finanțări și licitații va cumpăra echipamente și va aștepta echipe din afară. Pentru România, diferența se va vedea în termenele proiectelor, în costul electricității și în numărul locurilor de muncă bine plătite create aici.