Economiile populației nu repară indisciplina bugetară

Românii au ajuns să împrumute statul aproape în fiecare lună. Noua ofertă Fidelis, deschisă între 2 și 9 octombrie, este a zecea din 2026 și a 41-a de la reluarea programului în vara lui 2020. Cele 40 de oferte încheiate au atras aproape 72,4 miliarde de lei. Cifra este suficient de mare încât să descrie o schimbare în comportamentul de economisire și, în același timp, o schimbare în felul în care statul își finanțează deficitul.

Bursa de Valori București arată că programul are avantaje evidente. Oamenii primesc acces la titluri în lei și euro, cu scadențe diferite, pot vinde instrumentele la bursă înainte de maturitate, iar dobânzile și câștigurile de capital sunt neimpozabile. Statul își lărgește baza de creditori, păstrează o parte mai mare a plăților de dobândă în economia locală și reduce dependența exclusivă de marile emisiuni externe. Piața de capital câștigă investitori care pot face apoi pasul spre obligațiuni corporative, fonduri sau acțiuni.

Toate acestea sunt reale. La fel de real este însă mesajul transmis de dobânzi. Oferta din octombrie plătește până la 7,75% pe an în lei și 6,60% în euro. Aceste niveluri nu sunt un premiu oferit cu generozitate populației. Sunt prețul la care statul găsește cumpărători într-o perioadă cu inflație ridicată, deficit mare și perspectivă negativă de rating. Cuponul atractiv pentru familie este o cheltuială viitoare pentru același contribuabil.

Pagina ofertei Fidelis arată limpede diferența dintre scadențe. Pentru doi ani, randamentul standard în lei este de 6,60%; pentru patru ani urcă la 7,15%, iar pentru zece ani ajunge la 7,75%. În euro, statul plătește 4,50% pentru trei ani și 6,60% pentru zece ani. Piața cere o compensație mai mare atunci când banii sunt împrumutați pentru mai mult timp și când incertitudinea fiscală se prelungește.

Din perspectiva unei familii, aceste titluri pot fi o alegere rațională. Venitul este previzibil dacă obligațiunea este ținută până la scadență, riscul de credit este cel al statului român, iar tratamentul fiscal este favorabil. Din perspectiva politicii publice, succesul subscrierilor nu trebuie confundat cu sănătatea finanțelor. Un guvern poate vinde foarte multe titluri tocmai pentru că plătește o dobândă pe care bugetul o va suporta greu.

Aici apare conflictul de interese pe care discursul oficial îl ocolește. Cetățeanul-investitor dorește un cupon cât mai mare. Cetățeanul-contribuabil are nevoie ca statul să se împrumute mai ieftin. Cele două identități coexistă în aceeași persoană. Dobânda încasată într-un cont de brokeraj poate reveni sub forma unor taxe mai mari, a unor servicii publice amânate sau a unor investiții reduse atunci când costul datoriei ocupă o parte tot mai mare din buget.

S&P Global Ratings a menținut România la ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. Evaluarea leagă explicit viitorul ratingului de reducerea deficitului, de stabilitatea politică și de dezechilibrul extern. Fidelis poate diversifica finanțarea în acest interval dificil. Nu poate răspunde întrebării principale a agenției: prin ce măsuri credibile va cheltui statul mai aproape de cât încasează?

Economisirea internă oferă reziliență, dar nu anulează aritmetica datoriei. Dacă deficitul rămâne mare, fiecare emisiune nouă finanțează o parte din cheltuielile curente și refinanțează obligații vechi. La scadență, principalul trebuie plătit sau rostogolit, iar cupoanele s-au adăugat între timp la cheltuieli. O bază locală de investitori poate reduce riscul unei retrageri bruște a capitalului străin; nu poate face datoria gratuită.

Mai există un efect asupra sistemului financiar. Când statul oferă dobânzi mari și un tratament fiscal avantajos, atrage economii care altfel ar fi rămas în depozite sau ar fi finanțat companii. Băncile și fondurile concurează cu un debitor suveran care stabilește reperul de randament. Pentru o firmă, asta înseamnă că o obligațiune sau un credit trebuie să plătească mai mult ca să compenseze riscul suplimentar. Deficitul public poate împinge în sus costul capitalului privat fără să existe o decizie administrativă în acest sens.

Nu rezultă că programul trebuie redus. Dimpotrivă, accesul populației la instrumente simple și transparente merită păstrat. Ar trebui însă eliminate două iluzii. Prima este că banii atrași de la cetățeni sunt o rezervă fără cost. A doua este că o emisiune suprasubscrisă validează politica bugetară. Ea validează doar combinația dintre randament, risc și condițiile oferite investitorilor.

Guvernul ar putea transforma Fidelis într-un instrument de disciplină prin mai multă transparență. Fiecare ofertă ar trebui însoțită de o prezentare simplă a destinației finanțării, a costului total al cupoanelor și a ponderii datoriei refinanțate. Investitorii ar vedea nu doar cât câștigă, ci și ce obligație publică finanțează. O astfel de practică nu schimbă prospectul juridic, dar schimbă calitatea răspunderii politice.

Este nevoie și de o strategie coerentă a scadențelor. Dobânda de 7,75% pe zece ani poate părea o protecție pentru stat față de viitoare creșteri de randament, dar devine scumpă dacă inflația și riscul fiscal scad. O datorie concentrată pe termene scurte este vulnerabilă la refinanțare, iar una prea scumpă pe termene lungi fixează factura. Echilibrul trebuie explicat public, nu lăsat doar în tabelele tehnice ale Ministerului Finanțelor.

Pentru populație, lecția este la fel de importantă. Fidelis nu trebuie să înlocuiască fondul de urgență, economiile pentru cheltuieli apropiate sau diversificarea. Prețul unei obligațiuni poate scădea dacă este vândută înainte de scadență, iar alegerea monedei trebuie legată de moneda viitoarelor cheltuieli. Randamentul mare nu elimină inflația, riscul de curs sau costul de oportunitate.

România are nevoie de economisire internă și de cetățeni care înțeleg instrumentele financiare. Are nevoie la fel de mult de un stat care nu transformă această economisire într-o justificare pentru deficite permanente. Programul Fidelis poate rămâne o punte solidă între populație și piața de capital. Pentru a nu deveni o cârjă bugetară, puntea trebuie să ducă spre o datorie mai bine administrată și spre deficite mai mici.

Măsura reușitei nu este suma atrasă într-o săptămână. Este situația în care următoarele oferte pot plăti dobânzi mai mici pentru că inflația, deficitul și riscul de țară au coborât. Atunci investitorii vor câștiga mai puțin din cupoane, dar mai mult dintr-o economie stabilă, din servicii publice finanțabile și din credite mai ieftine. Economiile populației pot ajuta statul să treacă printr-o perioadă dificilă. Disciplina bugetară rămâne responsabilitatea statului.