FMI estimează un minus de 0,5% din PIB la investițiile străine

O creștere cu un punct procentual a cotei de impozitare a profitului față de nivelul practicat de alte state este asociată cu o reducere cumulată a intrărilor de investiții străine directe de aproximativ 0,5% din PIB în următorii trei ani, arată o analiză publicată la 5 octombrie de Fondul Monetar Internațional.

Studiul, inclus în ediția din octombrie a World Economic Outlook, descrie o schimbare importantă în concurența fiscală. Profiturile declarate de multinaționale au devenit mai puțin sensibile la diferențele dintre cote, pe măsură ce statele au întărit regulile împotriva transferului artificial al profiturilor. Investițiile reale, însă, reacționează mai puternic la costul fiscal relativ.

FMI estimează că, atunci când alte țări își reduc cota standard cu un punct procentual, răspunsul mediu al unei economii este o scădere de 0,4 puncte a propriei cote. Reacția este mai puternică între state aflate la niveluri similare de dezvoltare, care concurează pentru aceleași fabrici, centre de servicii și active tehnologice.

Efectul unei reduceri de impozit depinde însă de modul în care guvernul acoperă veniturile pierdute. Dacă măsura este finanțată prin datorie, dobânzile reale pot urca, iar câștigul de investiții se micșorează. Dacă alte state răspund cu reduceri similare, avantajul primei economii se erodează, iar beneficiile sunt redistribuite fără ca investiția globală să crească în aceeași măsură.

Pe termen lung, o cotă mai mică poate atrage capital și poate accelera transferul de tehnologie, dar lasă mai puțini bani pentru infrastructură, educație și sănătate. Acest compromis este mai dificil pentru economiile emergente, unde impozitul pe profit are o pondere mai mare în veniturile publice și unde investițiile statului susțin direct productivitatea sectorului privat.

Pentru România, concluzia este relevantă într-o perioadă în care presiunea pentru consolidare bugetară se întâlnește cu nevoia de a rămâne competitivă în regiune. Stabilitatea regulilor, tratamentul fiscal al investițiilor, infrastructura și calitatea administrației pot cântări mai mult decât o reducere generală de cotă care nu are o sursă credibilă de finanțare.

Analiza nu recomandă o cotă universală și nici abandonarea stimulentelor. Ea arată că măsurile anti-evitare aliniază mai bine profiturile declarate cu activitatea economică, iar stimulentele trebuie evaluate după investiția suplimentară pe care o produc, nu după valoarea facilității acordate. În lipsa acestei evaluări, concurența fiscală poate muta venituri între bugete fără să creeze suficiente capacități productive noi.